03-ASPrunner

499,00$

ASPRunner.NET realizează aplicații ASP.NET ce permit utilizatorilor să caute, editeze, șteargă și adauge informații în baze de date Oracle, SQL Server, MS Access, PostgreSQL, sau MySQL.

 

Versiunea 8.0 (Windows 8, Windows 7, Windows 2012, Windows 2008, Windows Vista)
Ce este nou în această versiune

Cumpără produsul

Descriere produs

img-info2

Site-uri Web la cheie

Cu ASPRunner.NET primești o aplicație web completă, cu un set de pagini web legate între ele, gata imediat de utilizare. Toate paginile sunt proiectate în mod profesionist, totuși extrem de personalizabile și oferă o gamă variată de funcționalități.

  • Multiple teme de culori și machete
  • Vizualizează, adaugă, editează, șterge, caută, exportă și printează pagini instant
  • Atât de simplu de folosit încât îți poți genera primul site web ASP în doar câteva minute
  • Nu necesită programare
  • Client FTP încorporat pentru a încărca paginile ASP.NET pe serverul Web

 

img-info3

Personalizare Completă

Fă-ți site-ul web unic! ASPRunner.NET îți oferă multiple machete de site-uri web, scheme de culori și un editor vizual avansat de tip WYSIWYG, punându-ți la dispoziție toate instrumentele necesare pentru a personaliza aspectul fiecărei pagini cu ușurința oferită de facilitatea drag-and-drop.

  • Editor Vizual de tip WYSIWYG cu facilități drag-n-drop
  • Șabloane în mai multe limbi. Posibilitate de a selecta limba în momentul autentificării.
  • Suport pentru imagini și documente
  • Intergrare naturală cu un site web existent
  • Constructor de Diagrame și Rapoarte puternic
  • Editor pentru text îmbunătățit

 

img-info4

Securitate Garantată

Vei putea condiționa accesul la aplicațiile tale web cu parole, prin elemente de securitate și permisiuni foarte flexibile, dar în același timp robuste, ce vin împreună cu ASPRunner.NET la cheie. Poți alege nivelul de granularitate și rafinament pentru protecția conținutului. Indiferent de nevoile afacerii tale, cu produsul nostru software confidențialitatea informațiilor tale este foarte bine păzită.

  • Protecție robustă a site-urilor web prin parole
  • Auto-înregistrare pentru utilizatori, memento pentru parolă și pagină pentru modificarea acesteia
  • Permisiuni flexibile pentru grupuri de utilizatori
  • Setarea online dinamică a permisiunilor
  • Protecție CAPTCHA
  • Criptarea parolei și validarea rezistenței acesteia

O gamă largă de baze de date compatibile

scrdatabases
ASPRunner.NET este compatibil cu multe tipuri de baze de date, precum MS Access, SQL Server, Oracle, MySQL și POstgreSQL. Te poți conecta de asemenea la o foaie de calcul Excel. Chiar dacă nu ai o bază de date, programul te va ajuta să creezi una.

Editor Vizual

scrvisualeditor

Editorul Vizual de tip WYSIWYG din ASPRunner.NET îți permite să personalizezi aspectul aplicației și impresia pe care aceasta o produce cu ușurința oferită de facilitatea drag-and-drop. ASPRunner.NET îți va prezenta câte un model pentru fiecare pagină. Totuși, toate elementele paginilor se pot modifica foarte ușor. Editorul Vizual îți permite să muți cu mouse-ul, să copiezi și să lipești obiectele în pagină. Poți schimba font-ul, mărimea, culoarea, stilul, spațierea și alinierea tuturor câmpurilor și etichetelor din pagină. Editorul Vizual îți permite să intri în codul HTML generat și să faci modificările acolo.

Rapoarte și Diagrame

scrreportscharts

ASPRunner.NET îți permite să construiești diagrame și rapoarte sofisticate, bogat colorate, cu un nivel ridicat de personalizare și interactivitate pentru a-ți completa site-ul web. Vei putea alege dintr-o mare varietate de modele de diagrame și rapoarte.
Poți de asemenea să primești un Constructor de Diagrame si Rapoarte Web ca parte a Ediției Enterprise a ASPRunner.NET, ce îți va permite să construiești diagrame și rapoarte online.

La fel ca în program, Constuctorul de Diagrame și Rapoarte Web oferă o gamă largă de diagrame și rapoarte ce se pot construi în doar câteva minute. Poți refolosi aceleași setări de securitate pe care le-ai stabilit în program pentru a decide ce date dorești să fie disponibile utilizatorilor și ce drepturi vor avea aceștia.

Previzualizarea Aplicației

scrpreview

După ce ai construit aplicația web, ASPRunner.NET îți pune la dispoziție multiple opțiuni pentru a o previzualiza. Cea mai bună variantă este să rulezi aplicația folosind serverul Web încorporat. Poți de asemenea să încarci fișierele pe un server Web extern folosind un client FTP. Poți publica aplicația pe Serverul nostru pentru Conturi Demo sau te poți înscrie pentru serviciul nostru de Web hosting special dedicat clienților ASPRunner.NET.

Editor SQL

scrsql

ASPRunner.NET generează automat interogări SQL ce pot fi modificate cu ușurință în panoul grafic sau ca text. Editorul SQL îți permite de asemenea să previzualizezi rezultatele interogării SQL, să creezi join-uri cu mouse-ul și să sprecifici condițiile (where, order by, group by etc).

Securitate

scrsecurity

ASPRunner.NET îți permite să protejezi cu parolă accesul la aplicația web. Poți să salvezi numele de ultilizator și parola în codul sursă sau să stochezi combinatia de autentificare în baza de date. ASPRunner.NET îți permite și să setezi drepturi pentru grupuri de utilizatori, putând restricționa accesul la tabele, vizualizări, pagini și funcționalități ale site-ului web fie direct în program fie online.

Ediția Enterprise a ASPRunner.NET are în plus suport pentru Active Directory.

Setări pentru Autentificarea Utilizatorilor

scruserlogin

ASPRunner.NET te lasă să creezi o pagină de Înregistrare pentru Utilizatori Noi precum și pagini securizate împotriva abuzurilor SPAM folosind protecție CAPTCHA, ce determină cu ușurință dacă utilizatorul este o persoană sau un calculator. Poți de asemenea să nu le permiți utilizatorilor să introducă parole slabe și să le oferi posibilitatea de a solicita indicii privind parola.

Permisiuni Dinamice

scrdynamicpermissions

Folosind permisiunile dinamice ASPRunner.NET te lasă să creezi și să modifici drepturile și să repartizezi utilizatorii în anumite grupuri direct din aplicația web generată. Nu va trebui să reconstruiești proiectul de fiecare dată când ai nevoie să modifici drepturile, să creezi un grup nou sau să repartizezi utilizatori în grupuri. Permisiunile Dinamice sunt utile în mod special în corporațiile mai mari, unde administratorii care se ocupă cu securitatea aplicației nu sunt utilizatorii efectivi ai produsului software ASPRunner.NET.

Editorul de Stil

scrthemes

Folosind Editorul de Stil din ASPRunner.NET poți personaliza aspectul aplicației tale web, selectând dintr-o gamă largă de modele de pagini și scheme de culoare și modificându-le. Poți vedea instant rezultatele.

Disponibil în mai multe limbi

scrmultilanguage

ASPRunner.NET recunoaște mai mult de 30 de limbi, oferindu-le utilizatorilor posibilitatea de a selecta limba dorită în momentul autentificării. Poți să adaugi și traducerile pentru numele tabelelor si ale câmpurilor. Lista limbilor recunoscute include: Afrikaans, Arabă, Bosniacă, Catalană, Chineză, Chineză (Hong Kong S.A.R.), Chineză (Taiwan), Croată, Daneză, Ebraică, Engleză, Franceză, Germană, Greacă, Indoneziană, Italiană, Japoneză, Maghiară, Malaeziană, Norvegiană (Bokmal), Olandeză (Belgiană), Olandeză (Standard), Poloneză, Portugheză (Brazilia), Portugheză (Standard), Română, Slovacă, Spaniolă, Suedeză, Thailandeză, Turcă, Urdu.

Evenimente

screvents

Cu ASPRunner.NET poți extinde funcționalitatea aplicației tale prin inserarea evenimentelor – fragmente de cod ASP. Vei putea defini ce trebuie să facă un eveniment și când să fie executat. Un eveniment tipic ar fi trimiterea unui email cu o informație nouă, salvarea informației în alt tabel, verificarea unicității înregistrării, afișarea informațiilor conexe etc. Poți fie să selectezi un eveniment din cele predefinite, fie să scrii propriul eveniment de la zero.

Relații Părinte-Copil

scrmasterdetail

În ASPRunner.NET toate datele tale și relatiile dinte ele, inclusiv cele părinte-copil, sunt reprezentate vizual astfel încât înțelegerea și administrarea acestora să fie foarte intuitivă. Vei putea crea legături între două sau mai multe seturi de date folosind doar mouse-ul. Odată ce ai stabilit relațiile, în aplicație vei putea să navighezi prin înregistrările de bază și să sari rapid peste detaliile acestora. Câteva scenarii de bază pentru relațiile părinte-copil ar putea fi: clienți și detalii despre comenzi, pacienți și dosare medicale sau studenți și informații despre cursuri.

Componente de Editare pentru formatul Rich Text

scrrichtexteditors

ASPRunner.NET acceptă trei editoare de text externe ce permit un control foarte bun asupra formatării conținutului, inclusiv structurări obișnuite precum liste, formatări precum bold și italic pentru text și includerea și dimensionarea imaginilor cu mouse-ul. Cele trei opțiuni includ Editorul Rich Text de Bază , CKEditor și Editorul InnovaStudio, ce diferă prin caracteristici, versatilitate, și amprentă.

Imagini și Documente

scrimagesdocuments

ASPRunner.NET îți permite să încarci orice tip de documente și imagini în baza de date sau într-un director de pe serverul web. Poți de asemenea să creezi miniaturi ale imaginilor instant, să le redimensionezi în momentul în care sunt încărcate și să le afișezi folosind iBox.

Casete derulante dependente

scrdependentdropdownboxes

Cu ASPRunner.NET poți folosi casete derulante subordonate, caz în care valorile afișate în a doua casetă depind de valoarea selectată în prima. Poți lega între ele oricâte casete ai nevoie, în structuri liniare sau de tip arbore.

Componente de Editare

screditcontrols

ASPRunner.NET oferă o mare varietate de componente de editare, ce îți permit să personalizezi aspectul câmpurilor din paginile de Editare și Adăugare. Formatele disponibile includ câmpuri pentru text, dată, oră, casetă, buton radio, fișier/imagine, asistent de căutare și altele.

Integrarea într-un site web existent

scrintegration

ASPRunner.NET îți permite să integrezi perfect aplicația web construită în site-ul web deja existent. Vei putea reproduce la milimetru aspectul și senzația propriilor tale pagini.

Funcționalitate bazată pe Ajax

scrajax

ASPRunner.NET include o funcționalitate bazată pe AJAX ceea ce face site-ul web mult mai ușor de folosit. Poți căuta informații mai ușor ca oricând cu opțiunea de completare automată de tip google. De asemenea, casetele derulante bazate pe AJAX se încarcă mult mai repede. Folosind AJAX vei putea să previzualizezi conținutul prin simpla trecere cu mouse-ul peste link-uri.

Urcarea pe server a fișierelor prin FTP

scrftp

ASPRunner.NET îți permite să urci pe server întregul set de pagini prin FTP. Vei putea modifica setările upload-ului după cum dorești.

Crearea/Modificarea Tabelelor Bazei de Date

scrcreatetables

ASPRunner.NET îți permite să creezi și să modifici tabelele direct în program. Ai acces la proprietățile tabelelor, unde poți seta numele câmpurilor, tipurile, dimensiunile, precum și cheile primare. Dacă nu ai o bază de date, ASPRunner.NET îți permite și să creezi una.

Constructor de Meniu în Cascadă

scrmenu

Constructorul de Meniu în Cascadă îți permite să organizezi tabelele într-un meniu pe mai multe nivele, pentru o navigare mai ușoară. Această opțiune este utilă în mod special utilizatorilor ce au un număr mare de tabele. Poți avea cât de multe grupuri și subgrupuri ai nevoie. În funcție de aspectul paginii, meniul în cascadă va aparea ca meniu orizontal, vertical sau arbore vertical.

Pentru a rula ASPRunner.NET, sunt necesare următoarele:

  • Windows 8, Windows 7, Windows 2012, Windows 2008, Windows Vista.
  • minim Internet Explorer 9.
  • .NET Framework 4.0

Cerințe pentru server:

  • Internet Information Server 6.0 sau o versiune mai recentă

Baze de date compatibile:

  • MySQL 4.x, MySQL 5.x
  • Microsoft SQL Server
  • Oracle
  • Microsoft Access
  • PostgreSQL

Recenzii

Nu există încă recenzii.

Leave Comment

Fii primul care adauga o recenzie pentru “ASPRunner.NET”

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

clear formSubmit